Marți, 1 septembrie 2020, la Mănăstirea Ciolanu din județul Buzău, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a marcat începutul noului an bisericesc prin oficierea Sfintei Liturghii și a slujbei de Te Deum.ÎPS Ciprian a slujit în biserica mare a așezământului monahal, aflată sub ocrotirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, acompaniați de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.În cuvântul de învățătură, Chiriarhul Buzăului și Vrancei a vorbit despre viața și activitatea Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul, un călugăr originar din Sciția Mică (Dobrogea de astăzi), trăitor în a doua jumătate a secolului al V-lea și în prima jumătate a secolului al VI-lea, căruia i se datorează cronologia erei creștine.De asemenea, în cadrul Sfintei Liturghii, ÎPS Ciprian l-a hirotonit în treapta de ierodiacon pe monahul Ioan Vasilescu, viețuitor în obștea Mănăstirii Ciolanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.