Buzoianul din comuna Cochirleanca este suspectat de ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor al IPJ Buzău că, în perioada 2007-2012, în calitate de persoană fizică neautorizată, a desfăşurat activităţi de producţie agricolă pe suprafeţe de teren cuprinse între 62 şi 266 de hectare. În urma veniturilor obţinute din această activitate, în luna septembrie 2008 a depăşit plafonul de T.V.A..

Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor al IPJ Buzău au mai descoperit că în perioada noiembrie 2008 – decembrie 2012, buzoianul ar fi colectat T.V.A. de 150911 lei, pe care nu a declarat-o şi nu a achitat-o organelor fiscale teritoriale, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor datorate bugetului de stat. Pe parcursul cercetării penale, suspectul a achitat suma de 100.000 de lei.

Poliţiştii de investigare a fraudelor continuă cercetările şi încearcă să recupereze integral prejudiciul aduse statului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.