
Trei puncte importante, obținute azi, în deplasare, de echipa din Crâng. Formația antrenată de Andrei Prepeliță a învins-o pe CSM Slatina, grație golurilor marcate de Andreas Mihaiu, în minutul 31, și Adi Chică Roşă, în minutul 46, imediat după pauză. Gazdele au redus din diferență prin Mitran, în minutul 55.
Prin victoria de azi, Gloria își consolidează poziția a treia în clasamentul Ligii secunde, având 18 puncte, la egalitate cu Unirea Slobozia, aflată pe 2, dar cu un meci mai puțin disputat. Pe locul 4 este CS Mioveni, cu 16 puncte.
Următorul meci este programat pe 21 octombrie, tot în deplasare, cu Concordia Chiajna, după pauza ocazionată de meciurile Naționalei.
Gloria Buzău, în meciul de azi cu Slatina:
Alexandru Greab – Sergiu Pîrvulescu (Robert Sălceanu 73’), Alin Dobrosavlevici, Antonio Georgiev (Ionuţ Şerban 61’), Georgi Pashov (Kamil Wiktorski 61’), Andreas Mihaiu, Dinko Trebotic, Matei Tănasă, Cristian Dumitru, Valentin Dumitrache (Marko Pervan 73’), Adi Chică-Roşă (Dominik Radic 73’).
Rezerve neutilizate: Norbert Haymamba – Dimitrios Patapis, Nicuşor Brîncoveanu, Victor Angelov