Buzoianul Ilie Stan, fostul antrenor al Victoriei Brănești, este aproape de a semna un contract cu formația de Liga I CS Mioveni. Șefii clubului au anunțat că se vor despărți de actualul antrenor Ionuț Popa, după ce echipa argeșeană nu a obținut niciun punct și nu a reușit să marcheze vreun gol în primele patru etape ale actualului campionat.

„Trebuie să producem un şoc prin renunţarea la Ionuţ Popa şi la fotbaliştii care n-au demonstrat că mai pot evolua în Liga 1. Ionuţ a refuzat să demisioneze, dar vom ajunge la un acord”, a declarat pentru Gazeta Sporturilor, Dumitru Olteanu, preşedintele clubului.CS Mioveni. Conform aceleiași surse, Popa cere despăgubiri de 70.000 de euro pentru a pleca de la Mioveni.

În cazul în care va semna, obiectivul lui Ilie Stan va fi salvarea de la retrogradare.

„Am discutat cu oamenii de acolo, dar nu pot să vorbesc fiindcă Popa încă nu a plecat. Dacă voi semna cu Mioveniul sunt convins că nu vom retrograda”, a declarat Ilie Stan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.