Târgul de vară „DRĂGAICA – 2013“ se va desfăşura în perioada 08 – 24 iunie 2013, după un program zilnic de funcţionare între orele 10,00 – 22,00 şi un program zilnic de aprovizionare între orele  8,00 – 10,00 şi respectiv 18,00 – 20,00. Pentru pregătirea şi organizarea tîrgului, consilierii municipali au aprobat în şedinţa de joi alocarea din bugetul local pe anul 2013 a sumei de 100.000 lei, la fel ca şi anul trecut, sumă la care se vor adăuga şi veniturile realizate din încasarea taxelor din perioada desfăşurării acestuia.

Taxa de intrare, exceptând copiii sub 14 ani, elevii şi studenţii, veteranii şi văduvele de război, va fi 2 lei de persoană, iar taxa pentru ocuparea platourilor în vederea amplasării pieselor de distracţie şi agrement de 1,19 lei/mp/zi. De asemenea, pentru ocuparea terenurilor cu piese de agrement acţionate cu energie proprie (acumulatori) va fi de 4,66 lei/mp/zi. Taxele locale percepute în perioada 08-24 iunie 2013, mai puţin cheltuielile efectuate, constituie sursă ale veniturilor proprii ale bugetului local. Ca şi în anii precedenţi, suma de 0,25 lei/persoană din taxa de intrare în târg se va vira în contul Filialei Buzău a Societăţii Naţionale de Crucea Roşie a României, în schimbul asigurării intrării în târgul de vară a persoanelor, precum şi acordării asistenţei medicale în incintă pe întreaga durată a desfăşurării târgului.

Până la deschiderea târgului, vor fi însă necesare mai multe lucrări. Pentru buna funcţionare a evenimentului de anul acesta, se impune executarea lucrărilor de reparare şi vopsire a împrejmuirii târgului şi siglei de la intrare, refacerea parţială a covorului asfaltic din incintă, reparaţii curente la sediul administrativ şi grupurile sanitare, înlocuirea parţială a obiectelor sanitare, asigurarea salubrizării şi asistenţei sanitare pe perioada târgului,  precum şi servicii de pază şi ordine publică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.