Peste 3600 de elevi buzoieni sunt aşteptaţi, începând de astăzi, să se înscrie la admiterea în liceu, prima etapă de repartizare computerizată urmând să aibă loc în 14 iulie, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei. Astfel, în intervalul 5-8 iulie, este programată completarea fişelor de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de dirginţi. Fişele se completează la şcoala unde candidatul a absolvit clasa a VIII-a. În acelaşi interval, îşi completează fişele de înscriere absolvenţii proveniţi din alte judeţe, la centrul special desemnat din judeţ pentru care solicită înscrierea. În perioada 6-9 iulie, va avea loc verificarea, de către părinţi şi candidaţi, a fişelor editate de calculator, corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator. La 13 iulie, este programată ultima corectare a erorilor şi confirmarea încheierii modificărilor operate în fişele de înscriere. În 14 iulie, va avea loc repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2012-2013. Repartizarea se va face în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiunile din fişa de înscriere. Media de admitere este media artimetică dintre media generală a anilor de gimnaziu şi media de la examenul de evaluare naţională.
În 15 iulie, vor fi afişate, în unităţile de învăţământ gimnazial, listele cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi a listei cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul liceal de stat din judeţ. Pe 16 iulie, este programată afişarea de către fiecare unitate de învăţământul liceal a listei candidaţilor repartizaţi în acea unitate. În perioada 16-26 iulie, absolvenţii vor depune dosarelor de înscriere în unităţile de învăţământ la care au fost repartizaţi. A doua repartizare computerizată va avea loc în 23 iulie. La această etapă vor fi distribuiţi candidaţii care nu au participat la prima repartizare, cei rămaşi nerepartizaţi după prima etapă a admiterii, candidaţii care au fost respinşi la liceele/clasele care organizează probe de aptitudini, precum şi care au susţinut probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau de limbă maternă. În intervalul 27-30 iulie, comisiile judeţene de admitere rezolvă situaţiile speciale ivite după cele două etape de repartizare computerizată. În zilele de 6 şi 7 septembrie va avea loc repartizarea absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat la nicio repartizare sau nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior etapelor anterioare. Calendarul prevede şi repartizarea candidaţilor pentru învăţământul seral şi pentru cel cu frecvenţă redusă, care avea loc în perioada 24-26 iulie. La admiterea din această vară 1084 de elevi buzoieni au obţinut note sub 5.