Începând cu anul școlar 2019-2020, Ministerul Agriculturii împreună cu Ministerul Educației Naționale urmează să selecteze dintr-un număr de peste 150 de licee tehnologice care au clase de agricultură, licee tehnologice care au în prezent profil preponderent agricol. În acest sens, subsecretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Maricel Floricel Dima a efectuat mai multe vizite de lucru la licee agricole din țară, precum Liceul Agricol “Dr. C. Angelescu” – Buzău și Liceul Tehnologic Agricol Smeeni, județul Buzău, Liceul Tehnologic “Jacques M. Elias” Sascut din județul Bacău, Colegiul Tehnic “Valeriu D. Cotea” Focșani, Liceul Tehnologic Odobești, județul Vrancea.
La întâlniri au participat directori ai Direcțiilor Agricole Județene Vrancea și Bacău, precum și specialiști din cadrul acestor structuri, desemnați membri în cadrul Consiliilor de Administrație ale acestor licee, care vor avea o implicare permanentă în identificarea agenților economici din agricultură și domeniile conexe pentru efectuarea stagiilor de practică a elevilor, în funcție de specializarea fiecărei unități de învățământ.
Scopul vizitelor a fost constatarea realității efective din teren, identificarea, împreună cu conducerea unităților de învățământ a problemelor cu care se confruntă acestea și, în același timp, a soluțiilor specifice în vederea eficientizării învățământului liceal agricol. În urma vizitării bazei tehnice și materiale a fiecărei unități de învățământ (laboratoare de specialitate, cantine, internate, loturi didactice) s-au stabilit obiectivele prioritare ce urmează a fi finanțate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale își propune, prin finanțarea acestor investiții în cadrul liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol, crearea condițiilor necesare pentru pregătirea elevilor în domeniul agriculturii, în concordanță cu noile tehnologii practicate la nivel de fermă, precum și promovarea învățământului profesional agricol, măsuri care vor conduce la reîntinerirea și profesionalizarea forței de muncă din agricultură.