Mâine este data limită până la care IŞJ şi DSP precum şi ISU trebuie să nominalizeze persoanele care vor face parte din Grupul Tehnic de control al unităţilor de învăţământ în vederea începerii anului şcolar. Cele 662 de unităţi de învăţământ din judeţ vor fi verificate din toate punctele de vedere pentru a se vedea dacă condiţiile pe care oferă copiilor sunt măcar apropiate de cele cerute prin legislaţie. Pentru asta, Instituţia Prefectului va demara o serie de controale în teritoriu aşa încât dschiderea anului şcolar să nu ofere surprize neplăcute elevilor sau preşcolarilor. Inspectorul general Florina Stoian a ridicat ieri în şedinţa Colegiului Prefectural o problemă: instituţia pe care o conduce nu mai are combustibil pentru autoturismele din dotare. Subprefectul Ovidiu Anghel i-a promis însă tot sprijinul aşa încât reprezentanţiidesemnaţi pentru control să-şi poată face datoria.