Buzăul ar putea rămâne fără Mănăstirea Poiana Mărului, situata la limita de județ dintre Buzău și Vrancea. Cel puțin așa a declarat prefectul Paul Beganu astăzi într-o conferință de presă. Concret, terenul pe care este construită mănăstirea a fost revendicat de Consiliul Local al comunei vrâncene Jitia.

„Se pare că nu prea vem sorţi de izbândă pentru că din toate documentele sau hărţile cadastrale această mănăstire s-ar fi aflat pe teritoriul judeţului Vrancea. Vorbim de situaţia dinainte de 1948 şi apoi de legile privind noua împărţire teritorială, documente în original, inclusiv documente de la construire, toate eliberate de autorităţi din Vrancea”, a declarat prefectul Paul Beganu.

Autorităţile buzoiene și cele vrâncene se vor întâlni mâine la Oficiul de Cadastru din Focșani pentru a ajunge la o înțelegere în ceea ce privește soarta mănăstirii.

 „Ori eu ori subrefectul vom mergem mâine dimineață la Focșani cu hărţi cadastrale și cu probe suficiente care să ateste apartenența mănăstirii la teritoiul comunei Bisoca”, a mai declarat Paul Beganu.

Mănăstirea Poiana Mărului, cu hramul „Duminica Tuturor Sfintilor”, a fost ctitorita în anul 1730 de către cuviosul Vasile, care a fost și primul stareț. Biserica de lemn în care a slujit sfintul Vasile a ars în 1771 și a fost refăcută între anii 1780 și 1784. A doua biserica, tot din lemn, s-a construit între anii 1810 și 1812. De-a lungul vremurilor, mănăstirea a aparținut de județul Buzau, apoi de raionul Râmnicu-Sărat pentru ca mai apoi să aparțină de județul Vrancea până după revoluție când a trecut în administrarea județului Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.