Sursa foto: centenarbuzau.ro
Elevii buzoieni din școlile județului ar putea avea, în viitorul apropiat, o nouă materie opțională de studiu. Este vorba despre un manual de istorie a județului Buzău, un proiect ce a pornit în urma orelor de istorie ținute la toate școlile și liceele din Buzău, în cadrul acțiunilor de Centenar. Atunci, participanții la aceste evenimente au constatat cât de interesați erau elevii să asculte despre realizările unor buzoieni care au făcut istorie în diferite domenii de activitate. Proiectul este însă abia la început.
Primarul Constantin Toma a declarat recent că este important ca toți buzoienii să își cunoască istoria locului în care s-au născut și o opțiune în acest sens ar fi un manual de istorie. ,,Este un proiect care îmi place din ce în ce mai mult, sper să-l punem în aplicare. Sper ca în 2019 să avem o carte de istorie a Buzăului și să obținem un curs, chiar dacă opțional, dar în fiecare școală din județ să se predea și istoria Buzăului. Trebuie să crească încrederea în orașul și județul nostru și acest lucru se face de la vârstele cele mai fragede. Din păcate, istoria în general nu se mai predă, sau se predă la un mod, după părerea mea, inacceptabil.Ar trebui măcar să ne cunoaștem istoria locului în care ne-am născut și am crescut”, a declarat primarul Constantin Toma.