Buzăul va beneficia de investiții importante în următorii ani. Peste 130 de proiecte de modernizare și dezvoltare din județ vor fi finanțate prin programul PNDL, până în 2020. Vestea a fost dată de buzoianul Marcel Ciolacu.

”Am promis, am făcut! Aproape 750 de milioane de lei vor ajunge până în anul 2020, prin programul PNDL II, în județul Buzău. Sunt 131 de proiecte care vor fi finanțate prin acest program: de la modernizare de școli, creșe, grădinițe și unități sanitare, la sisteme de apă și canalizare, reabilitare de drumuri și rețele de iluminat public. Sunt proiecte importante care vor schimba definitiv imaginea județului nostru și vor face viața buzoienilor mai bună, indiferent că trăiesc într-o localitate care are un primar social-democrat sau din opoziție. Interesul public este singurul care contează cu adevărat!

Personal, mă bucură în mod special un proiect al meu de suflet: modernizarea Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din Buzău, o clădire monument istoric, cu aproape 100 de ani de tradiție. Iar același lucru se va întâmpla și în cazul C.N. ”Alexandru Vlahuță” din Râmnicu Sărat, un alt edificiu încărcat de istorie care avea nevoie de reabilitare”, a scris vicepremierul pe pagina sa de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.