Boscodeala si CIolacu

Deputatul PSD Marcel Ciolacu ar putea candida la șefia PSD Buzău. Candidatura la președinția organizației județene a PSD a lui Ciolacu va fi depusă în situația în care Constantin Boșcodeală nu va mai candida la alegerile din luna aprilie, actualul șef al filialei fiind decis să nu mai intre în bătălia politică dacă până în primăvară instanța nu se va pronunța definitiv în dosarul în care edilul buzoian a fost condamnat de Judecătoria Brașov la 5 ani de închisoare cu executare.

„Constantin Boșcodeală și-a înaintat demisia din fruntea partidului imediat după ce a luat act de decizia instanței de fond de la Tribunalul Brașov. Demisia a ajuns pe masa președintelui PSD Victor Ponta la întoarcerea din Statele Unite, însă acesta nu i-a acceptat-o, dat fiind că mai este puțin timp până când vor fi organizate alegeri. Consider că acesta este un lucru benefic și din discuțiile pe care le-am avut cu Constantin Boșcodeală am aflat că el nu va candida decât dacă până atunci se va termina procesul la Curtea de Apel Brașov și verdictul va fi unul favorabil lui. În cazul în care până în luna aprilie procesul nu se va finaliza, atunci Boșcodeală nu va mai candida pentru șefia PSD Buzău. În această situație, voi candida eu pentru conducerea PSD Buzău împreună cu domnul senator Eugen Teodorovici”, a declarat joi președintele organizației municipale a PSD Buzău, Marcel Ciolacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.