Biroul Electoral Central a luat măsuri pentru prevenirea exercitării dreptului de vot atât în localitatea de domiciliu, cât şi în localitatea de reşedinţă. Este vorba de persoanele cu drept de vot care şi-au stabilit cu cel puţin trei luni înaintea scrutinului reşedinţa în circumstripţia electorală în care au loc alegeri, necuprinse în listele electorale şi care sunt înscrise în lista suplimentară de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare. Decizia a fost luată întrucât nu există o procedură de radiere ale alegătorilor care îşi exercită dreptul de vot în localitatea de reşedinţă din copiile de pe listele electorale permanente. Măsura va fi pusă în practică prin comunicări telefonice între birourile electorale ale secţiilor de votare şi birourile electorale de circumscripţie judeţeană sau a municipiului Bucureşti