
Guvernul a adoptat proceduri mai simple pentru călătoria în străinătate a copiilor, în sensul că declaraţia de acord a părintelui care nu îl însoţeşte pe minor în timpul călătoriei poate fi eliberată pentru mai multe călătorii, pentru o perioadă de până la 3 ani, fără menţionarea destinaţiei. Executivul a modificat miercuri Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, printr-un proiect de lege care va fi transmis spre dezbatere şi adoptare Parlamentului.
„Proiectul de lege modifică prevederea referitoare la acordul părinţilor pentru ieşirea din România a cetăţeanului român minor, în sensul că declaraţia de acord a părintelui care nu îl însoţeşte pe minor în timpul călătoriei poate fi eliberată pentru mai multe călătorii, respectiv pentru o perioadă de până la 3 ani, fără menţionarea destinaţiilor. Potrivit legislaţiei actuale, este obligatorie declaraţia autentificată pentru fiecare ieşire din România a minorilor sau întocmirea unei declaraţii pentru toate deplasările în străinătate, ceea ce a provocat nemulţumiri îndeosebi în cazul minorilor care călătoresc frecvent pentru a desfăşura activităţi culturale, sportive, educaţionale, în afara ţării”, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.
De asemenea, se elimină obligativitatea menţionării scopului deplasării şi a rutei din cuprinsul declaraţiei notariale privind acordul părintelui pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către minor, însoţit de o altă persoană. Această modificare survine întrucât în practică au existat situaţii în care minorilor nu li s-a permis ieşirea din ţară deoarece, independent de voinţa însoţitorului, compania de transport a modificat traseul ce urma să fie parcurs până la destinaţie. În cazul minorilor care au domiciliul sau reşedinţa în statul de destinaţie, nu mai este necesară prezentarea declaraţiei părinţilor ori a tutorilor.