Mâine la Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene „Aurel Vlaicu” de la Boboc,  între orele 9.00 şi 13.00, va avea loc o serie de evenimente prilejuite de sărbătorirea a 100 de ani de învăţământ militar aeronautic românesc.  La primele ore se va vizita Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene „Aurel Vlaicu”. Oaspeţii sunt invitaţi apoi să participe la o expoziţie statică de avioane şi elicoptere, aparate aflate în acest moment în dotarea Forţelor Aeriene Române, iar apoi se va efectua o demonstraţie de zbor cu aeromodele. O echipă ce reprezintă revista de specialitate „Pilot Magazin” va încânta publicul cu singurul girocopter din ţară.  Cei mai buni piloţi ai Şcolii  vor efectua zboruri demonstrative la manşa unor aeronave civile şi militare. Vor evolua deasupra aerodromului de la Boboc formaţii de avioane de atac la sol şi antrenament IAR 99 ŞOIM, standard şi modernizat, elicoptere de tipul IAR 316 B, precum şi avioane de acrobaţie  IAK 52 şi Extra 300 L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.