În acest week-end Sărata Monteoru a îmbrăcat haine de sărbătoare cu ocazia celei de-a treia ediţii a Zilelor Monteoru, eveniment organizat de ANTREC Buzău, în colaborare cu autorităţile locale şi Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian. Startul evenimentului s-a dat aseară cu un recital susţinut de cântăreţii Teatrului Naţional de Operă din Bucureşti şi de interpreta Alexandra Crăescu.  Totodată a avua loc şi o lansare de carte, iar seara s-a încheiat cu vizionarea în aer liber a filmului „Nea Mărin miliardar”. Petrecerea de astăzi va începe la ora 11,00 cu parada de costume interbelice şi trăsuri. Spre seară cei prezenţi vor avea parte de demonstraţie de echitaţie, spectacole şi proiecţia în aer liber a filmului „B.D. la munte şi la mare”. Duminica va debuta cu un atelier de dans clasic pentru copii, urmat de un concert coral religios la biserica din staţiune. Apoi  pe terenul de fotbal, câţiva cavaleri medievali se vor întrece în turniruri şi demonstraţii de tir cu arcul, iar spre seară  va fi pusă în scenă o gală de operetă şi musical, urmată de un concert de muzică străveche românească, susţinut de Grigore Leşe. Cea de-a treia ediţie a Zilelor Monteoru  se va încheia cu vizionarea filmului „Nunta de piatră”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here