Începutul lunii decembrie aduce la Buzău un maestru al teatrului, Florin Piersic, cu piesa „Pur și simplu”. Preț de două ore, marele maestru al teatrului va spune povești în limbă română, va depăna amintiri din cariera sa impresionantă, vă va face să râdeți cu lacrimi și va cânta melodii compuse special pentru el de către Dan Iagnov.
Florin Piersic este ca o enciclopedie. Răspunde la orice întrebare cu o sinceritate debordantă şi nu se ascunde în spatele cuvintelor. E deschis, cald, emoţionează prin cuvintele bine alese, creează bună dispoziţie printr-un umor natural. Florin Piersic nu este un artist modest.

„Spectacolul meu înseamnă poezie, înseamnă o istorie a teatrului în care, alături de mine, îi pomenesc celor prezenţi pe unii dintre cei mai mari artişti ai acestei ţări. Vin în faţa publicului cu dorinţa de a-l sensibiliza, de a transmite un mesaj de frumos, de bucurie, de speranţă şi, dacă până la sfârşitul celor aproape două ore văd zâmbetul pe faţa lor sau lacrima în colţul ochilor, înseamnă că mi-am atins scopul,” a declarat Florin Piersic despre spectacolul programat la Buzău pentru 9 decembrie, de la ora 19.00.
Biletele sunt disponibile online, pe iabilet.ro, în curând se vor găsi și offline, la Casieria Sălii Casei Sindicatelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here