Gelu Voicu 1 360x270
Comuna Padina va găzdui duminică, 19 mai, cea de a XI-a ediție a Sărbătorii Floarea de Salcâm, unul dintre cele mai longevive evenimente dedicate culturii și tradițiilor populare din această zonă a țării.  Organizată anual într-un cadru natural și primitor – pădurea de salcâmi de la marginea localității – sărbătoarea care reunește, la fiecare ediție, mii de participanți, este dedicată în acest an împlinirii a 477 de ani de atestare documentară a localității Padina (denumita o perioadă îndelungată Macovei).
Ediția 2013 este organizată de Primăria Comunei Padina, Consiliul Județean Buzău și Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău.
Ca și la edițiile precedente, cel mai atractiv element din programul Sărbatorii va fi spectacolul de cântec și dans popular, care îi va delecta pe cei prezenți timp de câteva ore. Dintre numeroșii artiști care vor participa în acest an, se numără cunoscutul interpret de muzică populară, Gelu Voicu, Nicolae Rotaru, Ansamblul de dansuri populare Macoveiul din Padina, Ansamblul Ciuleandra din Pogoanele și Ansamblul Plaiurile Mioriței al Centrului Județean de Cultura și Artă din Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here