646x404Vineri, de la ora 19, buzoienii sunt invitaţi la teatru. Pe scena sălii Consiliului Judeţean este programat spectacolul „Copilul îngropat” de Sam Shepard. Este vorba despre spectacolul de licenţă a studentei Teodora Petre, care a ales Buzăul pentru prima reprezentaţie în afara Capitalei.

„Copilul îngropat” vorbeşte despre un cuplu care trăieşte o poveste de dragoste bolnăvicioasă şi sufocantă, înăbuşită încă din faşă: ea este o domnişoară de la oraş, el, fermier, o aduce la ţară, în Illinois şi încearcă să construiască o familie. Aceasta este premisa poveştii. Spectacolul începe însă direct cu concluzia, lăsându-i spectatorului datoria de a rescrie desfăşurarea acţiunii şi punctul culminat al poveştii, asemenea unui puzzle, din indiciile presărate de-a lungul dialogului personajelor. Din distribuţia spectacolului fac parte Daniel Drăgan, Anamaria Olaş, Alex Konyar, Eranio Petruşka, Liviu Popa, Theodora Popa şi Mihnea Nicolau. Intrarea la spectacol este liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here