Festivalul-de-Teatru--Eugen-Ionescu---un-succes-incununat-de-invitati-de-marcaLuni, va debuta la Buzău  Săptămâna Teatrului Tânăr, un eveniment care le oferă buzoienilor prilejul de a vedea gratuit unele dintre cele mai bune spectacole de absolvență de la UNATC, unele dintre ele premiate la festivalurile din țară. Săptămâna Teatrului Tânăr se desfășoară în perioada 18-24 noiembrie. Practic acesta este  primul pas al unui parteneriat între UNATC și Teatrul „G. Ciprian”, cu sprijinul Consiliului Județean. „Credem că aici, la Buzău, putem începe un proiect unic în Europa: tinerii care educă tinerii. Am ales Buzăul, pentru că este un oraș dinamic, cu un public în formare și totodată vrem să ajutăm tinerii absolvenți să își desfășoare activitatea într-un teatru profe­sionist. Noi producem circa 30 de spectacole anual, cu fiecare promoție, la cele cinci secții. Am putea deci ține vreo patru teatre. Vom selecționa pentru Buzău cele mai bune spectacole, care să fie produse într-o stagiune permanentă. Dacă ni se va permite, vrem să ne implicăm, pornind de la acest proiect, în viața orașului. Tinerii noștri absolvenți pot merge în școli cu spectacole lectură. Încercăm să tranformăm Buzăul într-un pol al culturii și al dramaturgiei din România, existând varianta de a implementa aici un program internațional de teatru. Viitorul teatrului românesc ar putea începe la Buzău”, a declarat Paul Chiribuță, decanul UNATC.

Programul Săptămânii Teatrului Tânăr

Luni – „Aproape” (ora 19.00), Marți – „Omul pernă” (ora 19.00), Miercuri – „Pisica verde” (ora 19.00), Joi – „Zic-Zac” (ora 19.00), Vineri – „Anecdotă provincială” (ora  19.00), Sâmbătă – „Kean” (ora 11.00), Duminică – „Zbor deasupra unui cuib de cuci” (ora 18.00).

Intrarea va fi pe bază de invitații, care se vor ridica de la sediul Teatrului G. Ciprian. Telefon de contact: 0740.496.561.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here