INEDIT Podul iubirii inaugurat in Parcul TineretuluiNumărul lacătelor de pe Panoul Iubirii din Parcul Tineretului creşte încet dar sigur. Astăzi erau agăţate 22 de simboluri ale dragostei ferecate la locul de întâlnire a îndrăgostiţilor din Buzău. Modul original al celor care aleg să îşi exprime astfel sentimentele este pe de o parte apreciat, pe de altă parte criticat de buzoienii care îşi petrec timpul liber în Parcul Tineretului.

Panourile în formă de inimă, în faţa cărora îndrăgostiţii îşi pot încătuşa dragostea pe vecie au fost montate în parcul Tineretului în urmă cu o lună. Pe acestea îndrăgostiţii prind lacăte inscripţionate cu numele lor, iar cheile le aruncă în lac pentru ca relaţia să nu poată fi desfăcută de nimeni. Numărul lacătelor a crescut de la o zi la alta. Dacă la început au fost trei, numărul a crescut la 10, iar acum sunt 22 de lacăte.

Modul ales de îndrăgostiţi de a-şi arăta sentimentele îi face pe buzoienii să zâmbească. Unii îi aprobă şi îi apreciază.

“Poate că am fi făcut-o şi noi cu câţiva ani în urmă, dar acum nu. La noi a fost dragoste la prima vedere şi nu am avut timp de aşa ceva. E un lucru frumos, adolescentin şi mi se pare destul de drăguţ”, ne-a mărturisit astăzi o buzoiancă.

Sunt însă şi voci care îi critică pentru că, spun oamenii, tinerii ar trebui să îşi arate dragostea prin gesturi concrete, nu prin lacăte agăţate într-un gard.

“Eu i-am arătat dragostea soţului meu prin gesturi, prin copiii pe care i-am dăruit, prin încredere şi susţinere. Asta inseamnă să îţi arăţi dragostea, nu să îţi scri numele pe un lacăt agăţat pe un gard”, spune o doamne aflată la plimbare în parc.

În România, doar pe rîul Bega mai există un astfel de panou al iubirii. Puntea de peste lacul aflat în Parcul Tineretului este locul de întâlnire a tuturor buzoienilor îndrăgostiţi care vor să îşi declare într-un mod inedit dragostea persoanei iubite.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here