Tradiţia spune că primele nouă zile din luna martie reprezintă Babele, perioada care marchează ieşirea treptată din iarnă şi instalarea primăverii. Capricioase, pentru că iarna nu a trecut de tot, sau călduroase, pentru că vine primăvara, aceste zile sunt şi astăzi respectate, mai în glumă, mai în serios.

Poate cea mai cunoscută „victimă” a capriciilor acestei perioade este baba Dochia care, potrivit legendelor, a plecat cu oile la munte, şi-a dat dezbrăcat cele 12 cojoace când vremea a fost călduroasă, dar a îngheţat alături de mioarele sale în scurt timp, din cauza gerului care s-a abătut pe neaşteptate.

Tradiţia „alegerii babei” s-a păstrat până în zilele noastre. Fetele şi femeile îşi aleg una dintre primele nouă zile ale lunii martie. Cum este vremea în ziua aleasă, astfel este şi firea celei vizate. Dacă ziua aleasă este frumoasă, caldă, însorită, atunci Baba va fi veselă, iar dacă este o zi posomorâtă, atunci Baba este supărată şi capricioasă. În unele zone, pentru a nu „ghici” cum va fi vremea, Baba este aleasă în funcţie de ziua de naştere. Astfel, dacă persoana este născută în ziua de 10, se face calculul: 1+0=1, iar ziua aleasă va fi 1 martie.

Se spune că vremea din aceste zile relevă starea lăuntrică şi bunătatea sufletească a fiecărei persoane. Astfel, dacă vremea este frumoasă şi soarele străluceşte, omul este voios şi bun la suflet şi îi va merge bine tot anul următor. În schimb, dacă vremea este întunecată, acela nu va fi un om bun la suflet şi va fi supărăcios tot anul. Pe de altă parte, se spune că dacă ninge sau plouă în acea zi este semn de bogăţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here