doinitaPoliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii şi poliţişti de proximitate de la Poliţia municipiului Buzău au organizat întâlniri cu reprezentanţi a patru asociaţii de proprietari din zonele 1 Decembrie 1918 şi Unirii Sud.

Poliţiştii au urmărit, prin aceste activităţi desfăşurate sub sloganul „Nu te cunosc – Nu te primesc!”, ca membrii comunităţii să adopte o atitudine corespunzătoare faţă de propriile bunuri, iar prudenţa să reprezinte cea mai eficientă armă de prevenţie.

În cadrul întâlnirilor, au fost dezbătute aspecte referitoare la măsurile de protecţie pe care buzoienii le pot adopta astfel încât să nu devină victime ale infracţiunilor de furt din locuinţe şi furt din auto şi s-a discutat despre problemele cu care cetăţenii se confruntă şi a căror soluţionare intră în competenţa poliţiei.

De asemenea, poliţiştii au reamintit importanţa respectării regulilor de circulaţie şi au readus în discuţie modul de operare utilizat de escrocii „specializaţi” în metoda „accident rutier”.

La încheierea activităţilor, au fost postate afişe în locuri vizibile, astfel încât informaţiile şi recomandările preventive să ajungă la cei peste 1500 de locatari arondaţi asociaţiilor respective.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.