Numărul buzoienilor care s-au îmbolnăvit de viroze respiratorii şi pneumonii continuă să crească de la o săptămâna la alta. Potrivit datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Buzău, la nivelul întregului judeţ, în săptămâna care a trecut, 2.221 de persoane s-au îmbolnăvit de viroze respiratorii şi pneumonii.

Astfel, s-au înregistrat 1.720 cazuri de infecţii acute respiratorii, dintre care 50 au necesitat internarea. Cei mai afectaţi de viroze sunt copiii cu vârste cuprinse între 5 – 14 ani, cu 551 de cazuri, şi cei cu vârste cuprinse între 2 şi 4 ani, cu 437 de cazuri.

Și numărul pneumoniilor continuă să rămână ridicat, înregistrându-se 501 cazuri, din care 72 au necesitat internarea. Grupa de vârstă cea mai afectată este reprezentată de categoria de vârstă, 2 – 4 ani, cu 116 cazuri, dar şi cei cu vârste cuprinse între 5– 14 ani, cu 108 cazuri. Până în prezent, nu a fost semnalat niciun caz de gripă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.