Agenţia de administrare a bunurilor sub sechestru va putea valorifica încă din timpul procesului penal bunuri mobile mai sumpe de 15.000 de euro

O nouă Agenţie va fi operaţională începând cu anul 2017 şi se va ocupa cu administrarea bunurilor puse sub sechestru încă din timpul procesului penal, au anunţat, ieri, ministrul Justiţiei Raluca Prună, alături de Cornel Călinescu, cel care va fi directorul acestei instituţii. Este vorba despre Agenţia Naţională de Administrare a Buburilor Indisponibilizate (ANABI), care va fi în subordinea Ministerului Justiţiei, spre deosebire de ANAF, care funcţionează în subordinea Ministerului de Finanţe.

„ANABI nu e în concurenţă cu ANAF. ANABI administraează bunul sechestrat în timpul procesului penal şi la condamnare rolul ei încetează şi e preluat de ANAF”, a explicat ministrul Justiţiei Raluca Prună.

ANABI va administra bani şi bunuri mobile cu o valoare mai mare de 15.000 de euro. Inspectorii pot valorifica bunurile mobile, dar numai la cererea unui judecător sau a unui procuror, potrivit directorului Cornel Călinescu. În cazul imobilelor, acestea nu pot fi valorificate mai devreme de pronunţarea unei decizii definitive, însă ANABI va publica pe site lista clădirilor aflate sub sechestru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.