Uniunea Social Liberală a demarat, pe internet, o campania de strângere de semnături pentru demiterea lui Traian Băsescu, prin crearea unui formular online în care românii pot semna. Formularul este deja disponibil la adresa http://uslonline.ro/petitie/.

Acesta este primul pas al campaniei, urmând ca el să fie continuat de organizaţii în fiecare localitate din ţară. „Românii au ieşit în stradă să arate că nu mai vor să îl accepte ca preşedinte al ţării pe Traian Băsescu. USL vrea o Românie corectă, o Românie a bunului-simţ, iar primul pas este inlăturarea preşedintelui. În prezent, majoritatea parlamentară nu mai reflectă voinţa majorităţii românilor, aşa că această ac-ţiune este singura cale prin care putem pune presiune democratică pe actuala conducere a ţării. Ieşirea din criză se va putea face doar prin schimbarea lui Traian Băsescu şi prin alegeri anticipate parlamentare“, se arată într-un comunicat de presă USL.

Antonescu: Facem apel la calm şi evitarea violenţelor. USL va cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului

Co-preşedintele USL, Crin Antonescu, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă că evoluţiile din ultimele zile au arătat că România se mişcă. „Manifestaţiile la care au participat din ce în ce mai multe persoane, arată clar că nu suntem în faţa unor acţiuni sporadice, ci că suntem în faţa unei nemulţumiri majore, a unei tensiuni sociale care se manifestă prin aceste forme de protest. Lucrurile au evoluat către violenţă, violenţe de care nu se fac vinovaţi miile de oameni care au protestat cât se poate de hotărât dar cât se poate de civilizat.”

Antonescu a făcut, în numele USL, un apel la calm şi la proteste paşnice: „În numele USL, facem un apel la calm, la evitarea violenţelor, un apel la forţele de ordine, să distingă între protestatarii paşnici şi cei turbulenţi şi cerem preşedintelui României, primului-ministru, să îşi intre în al 12-lea ceas, în sensul în care să apară, să spună ceva despre aceste situaţii, să răspundă milioanelor de oameni pe care cei din stradă îi reprezintă. Suntem solidari cu oamenii care vorbesc despre aceleaşi lucru ca noi, suntem alături de ei”, a declarat Crin Antonescu.

Totodată, Antonescu a vorbit şi despre „singura soluţie politică, civilizată” rămasă: convocarea sesiunii extraordinare a Parlamentului României. „Există o singură soluţie pentru toate aceste probleme. Alegerile anticipate. USL a cerut convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului şi va începe organizarea alegerilor anticipate.”

Antonescu a arătat că membrii şi susţinătorii USL se vor alătura manifestărilor, paşnic. „Începând de mâine vom cere membrilor şi susţinătorilor noştri să se alăture paşnic protestului public. În momentul în care Traian Băsescu şi-a bătut joc de oamenii aceştia, a făcut-o din convingerea stupidă că orice se poate în ţara asta”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.