Criza financiară, stresul, grijile cotidiene au devenit în ultima perioadă factori care declanşează ori accentuează bolile psihice. Tratamentul medicamentos şi îngrijirea de specialitate într-un spaţiu confortabil pot duce la ameliorarea într-o perioadă mai scurtă a  stării bolnavilor diagnosticaţi cu afecţiuni psihice. De astăzi la spitalul de neuropsihiatrie şi măsuri de siguranţă Săpoca funcţionează un pavilion de lux pentru care însă pacienţii trebuie să scoată bani din buzunar.

Medicii de la Spitalul de neuropshiatrie Săpoca încearcă să înlăture stigmatul pus unităţii medicale, acela de spital  de nebuni. Au amenajat cu banii primiţi de la Ministerul Sănătăţii un pavilion de lux, unde cei care vor să stea departe de tumultul unui spital pentru bolnavi psihic, pot contra-cost, să-şi asigure o şedere liniştită şi ferită de ochii curioşilor. Cele 8 saloane noi au fost amenjate cu 2 până la 8 paturi, fiecare are televizor, grup sanitar propriu iar pentru a fi cazat pacientul trebuie să plătească între 10 şi 40 de lei pe zi.Modelul de internare cu plată pentru condiţii hoteliere de lux a fost preluat de managerul spitalului Săpoca de la unitatea similară din judeţul Iaşi, respectiv spitalul Socola, unde plata este statuată printr-un ordin al ministrului de resort din mai 2011. În ultimii trei ani , spitalul de neuropsihiatrie şi măsuri de siguranţă din Săpoca  a primit de la bugetul de stat aproximativ 2 milioane de euro pentru investiţii în reabilitarea celor 4 secţii componente. Numai reabilitarea noului pavilion inaugurat astăzi a costat peste 1 milion de lei. Spitalul Săpoca este în acest moment cel mai mare de acest gen din ţară şi are peste 850 de paturi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.