De la 1 ianuarie 2011 au intervenit o serie de modificari cu impact direct celor care se adresează cabinetelor de expertiză medicală. Pentru a putea beneficia de pensie de invalididate pentru o boală obişnuită dar şi pentru bolile care sunt considerate boli extreme, ei interesaţi se pot adresa cabinetelor de expertiză medicală aflate în policlinica muncipală (4 in Buzău şi 1 la Râmnicu Sărat) pentru a putea beneficia de pesnie, cei interesaţi cu documentaţia se adresează cabinetului 12, o cerere completat şi în funcţie de încadre sau neîncadrarea, şeful expertizei eliberează avizul. Următoarea etapă care trebuie parcursă , daca a primit aviz favorabil, se adresează medicului şef de expertiză de care aparţine cu domiciliul (există liste afişate la fiecare cabinet medical). De aici începe procedura de expertizare de către medic, care are capacitatea să elibereze acea adeverinţă care dovedeşte ncapacitatea de muncă. Aceasta poate fi contestată la casa judeţeană de pensii. În situaţia în care medicul avizează nefavorabil documentaţia are obligativitatea să comunice pacinetului care au fost motivele care au stat la baza respingerii cererii.Eexistă posbilitatea ca potenţialul pensionar să se adreseze legal instituţiilor abilitate.Din 2011, odată cu aplicarea legii, s-a eliminat facilitatea de acordare a pensiei în legătură cu stagiul de cotizare. De exemplu un solicitant care avea între 45 şi 50 de ani îi erau de ajuns 10 ani de vechime, acum însă îi sunt necesari 20 de ani de vechime. Acest stagiu este necesar pentru boli obişnuite, dar pentru boli mai rare nu este necesar decât un stagiu de minim o zi de cotizare (se adresează casei de pensii, încheie un constract şi astfel să aibă acest stagiu minim de cotizare). Datorită acestui fenomen, o situaţie comparativă la nivelul judeţului Buzău se prezintă astfel: în februarie 2011 erau 18.360 de pensionari medicali, faţă de februarie 2012 când sunt 17.670. A existat şi fenomenul de depensionare pe motive legale care anul trecut au fost 101 cazuri. Toţi paşii pe care trebuie să îi urmeze un potenţial pensionar medical sunt afişate la cabinetele medicale, atât la avizier, cât şi pe uşa fiecărui medic de expertiză medicală.