
În cadrul acţiunilor desfăşurate pentru conștientizarea participanţilor la trafic asupra pericolelor la care se expun atunci când nu respectă regulile de circulație, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră, au reținut 18 permise de conducere conducătorilor auto care nu respectat regimul legal de viteză.
Cea mai mare viteză, 219 km/h, a fost înregistrată de aparatul radar amplasat pe DN 2 E 85, în afara localităţii Grebănu, la volanul autoturismului fiind depistat un tânăr de 20 ani, din Bacău.
De asemenea poliţiştii rutieri au întocmit un dosar penal pentru conducerea vehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice, după ce au depistat în trafic pe Șoseaua Spătarului, un tânăr de 20 ani la volanul unui autoturism, care în urma testării cu aparatul etilotest avea o concentraţie alcoolică de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.