De aproape două săptămâni fochiştii, femeile de serviciu, şoferii şi paznicii unităţilor de învăţământ sunt în grevă japoneză. Aceştia au început să protesteze faţă de salariile mici pe care le au, chiar dacă au o vechime de zeci de ani. Pentru că gestul lor a rămas fără ecou, angajaţii şcolilor sunt hotărâţi să iasă în stradă. „Deja am vorbit cu colegii noştri din Sindicat şi am stabilit că miercurea viitoare între orele 16.00 şi 17.00 vom picheta sediul Prefecturii. Pentru a nu mai exista posbilitatea să fie sancţionaţi pentru că nu se află la serviciu am ales acest interval orar. De la nivelul judeţului Buzău vor participa la miting în jur de 200-250 de persoane”, ne-a spus Ion Dobre, liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Buzău.

Liderii de sindicat din învăţămîntul buzoian spun că au început consultările în teritoriu, dar şi cu colegii din ţară, încercând astfel ca mitingul să fie extins la nivel naţional. Prinicipala nemulţumire a personalului nedidactic din şcoli este legată de salarizare. „Oameni cu 20-30 de ani au ajuns să aibă acelaşi salariu ca un debutant, ceea ce este o nedreptate. O altă nemulţumire este legată de supranormare, de trei ani de zile nu se mai fac angajări în şcoli”, a adăugat Ion Dobre, liderul SIP Buzău. În medie, salariul unui angajat din personalul nedidactic nu depăşeşte 700 lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.