
La acest sfârșit de săptămână, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au acţionat pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră la nivelul judeţului, fiind avute în vedere prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în rândul participanţilor la trafic.
Depășirea limitelor legale de viteză și viteza neadaptată la condițiile de trafic sunt unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice.
Astfel, zilnic au fost utilizate aparate de supraveghere a traficului şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, ce au fost amplasate succesiv, iar în urma activităţilor desfăşurate peste 340 de conducători auto au fost depistaţi în timp ce îşi conduceau autovehiculele cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, pe sectoarele de drum tranzitate. Aproape 100 dintre aceştia au accelerat prea tare şi au rămas fără permisul de conducere, pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei regulamentare.
Viteza maximă a fost înregistrată la data de 15 octombrie a.c., în afara localităţii Rîmnicu Sărat, când polițiștii au depistat un bărbat de 47 de ani, din Focşani, care circula cu 193 de km/h.
Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă (în prezent, între 1.305 şi 2.900 de lei).