Buzoienii mai curajoşi s-au încumetat să iasă din case şi în cele două zile în care Buzăul s-a aflat sub cod portocaliu de caniculă. Maximele au depăşit 40 de grade Celsius, însă temperatura resimţită a fost mult mai mare. În aceste zile şi echipajele de ambulanţă au lucrat la foc continuu, peste 300 de solicitări fiind primite în cele două zile. „În ultimele două zile Serviciul Judeţean de Ambulanţă a primit 304 solicitări, multe dintre ele fiind făcute din locuri publice. Cei mai mulţi pacienţi au suferit accidente vasculare cerebrale, alţii lipotimie. Au fost înregistrate şi două tentative de suicid, precum şi 12 cazuri care vizau pacienţi cu agitaţie, cu probleme psihice”, ne-a spus Rodica Corneci, asistent şef Ambulanţa Buzău. Şi pompierii buzoieni au fost solicitaţi să intervină în aceste zile caniculare. Reprezentanţii ISU Buzău s-au deplasat la Căminul de bătrâni din Năeni pentru a duce 9 tone de apă, necesară pentru consumul menajer.