Peste 41 de mii de pensionari buzoieni, cu pensii mai mari de 740 de lei, vor primi înapoi banii reţinuţi din pensie drept contribuţie la fondul asigurărilor de sănătate. Sumele oprite ilegal pensionarilor din contribuţii de sănătate vor fi restituite în tranşe lunare, prin diminuarea veniturilor bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate. La nivelul Casei Judeţene de Pensii Buzău, sînt în plată 41.482 pensionari cu venituri mai mari de 740 lei. Astfel, pentru sumele reţinute în perioada ianuarie – martie 2011, restituirea se realizează în tranşe lunare egale în perioada iunie-august 2012, iar pentru sumele reţinute în perioada aprilie 2011- aprilie 2012, restituirea se realizează pînă la data de 31 decembrie 2013. Guvernul Boc a emis în 2010 o ordonanţă de urgenţă prin care persoanelor cu pensii de peste 740 lei li s-a reţinut, de la 1 ianuarie 2011, o cotă de 5,5% drept contribuţii de sănătate. Curtea Constituţională a constatat, de asemenea, că procentul de 5,5 trebuie aplicat numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 lei. Guvernul Ponta a adoptat, însă, o ordonanţă de urgenţă prin care a oprit încasarea de către stat a cotei de asigurări de sănătate pentru pensii mai mari de 740 lei, urmînd ca pensionarii să primească înapoi aceşti bani.Pensionarii nu trebuie să depună nici o cerere, nu trebuie să meargă la Tribunal şi nici la Casa de Pensii pentru a depune cereri de restituire.