
Aproximativ 700 de sancţiuni contravenţionale aplicate de poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră la acest sfârșit de săptămână / 25 şoferi indisciplinaţi au fost lăsaţi fără permise, iar în alte 7 cazuri au fost întocmite dosare penale
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău angrenaţi în activităţile de supraveghere şi control al traficului rutier au constatat 690 de contravenţii la regimul circulaţiei, au reţinut 25 permise de conducere şi au întocmit 7 dosare penale.
Aparatele radar amplasate în special pe arterele cu cele mai mari valori de trafic au înregistrat 303 de autovehicule ce au încălcat regimul legal de viteză. Pe lângă punctele-amendă care le-au fost aplicate, împotriva a 9 şoferi care şi-au condus maşinile cu viteze ce au depăşit cu mai mult de 50 km/h limitele legale maxime admise a fost luată şi măsura reţinerii permisului în vederea suspendării, pentru o perioadă de 90 de zile. Cea mai mare viteză a fost întregistrată de aparatul radar care acționa pe DN2 E85, în afara localității Poșta Câlnău – 160 Km/h – la volanul autoturismului fiind depistat un conducător auto de 47 de ani din București.
Alte 16 permise de conducere au fost reținute pentru neacordarea priorităţii de trecere autovehiculelor ce rulau pe drumul prioritar sau pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzilor (3), pentru depăşire neregulamentară (2), pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice (3) dar și pentru alte abateri(8).
La sfârșitul săptămânii trecute polițiștii rutieri au întocmit șapte dosare penale, din care cinci pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. Cea mai mare concentrație alcoolică a fost înregistrată de aparatul etilotest în cazul unui buzoian de 30 de ani depistat pe DN 10 în localitatea Poienile (0, 70 mg/l alcool pur în aerul expirat) .
Alte două dosare penale au fost întocmite pentru conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere și pentru exercitarea fără drept a unei profesii.