Senatorul liberal Cristinel Bîgiu consideră legea privind alegerea primarilor din primul tur drept o nouă tentativă a coaliţiei guvernamentale de a se prezerva la putere.

El spune că sistemul de vot în două tururi de scrutin este adoptat de toate ţările care respectă democraţia: ”Cei din partidul de guvernământ au o singură grijă, aceea de a se conserva la putere, lucru care s-a observat şi în această săptămână, prin trecerea, în Camera Deputaţilor, a legii privind alegerea primarilor din primul tur. Se vorbește că va fi mai ușor să câștige primarii aflaţi deja în funcție și este adevărat. Însă, cei care vom pierde aici, vom fi noi, cetățenii. Orice stat care respectă democrația încurajază sistemul de vot din două tururi și toți experții în  sisteme electorale au spus că acest vot, dintr-un singur tur, este cel mai frustrant și cel mai nedemocratic. Gândiți-vă că într-o localitate, în orice localitate din judeţul nostru sau din ţară, o prezență bună la vot – exceptând parţialele, unde s-a văzut că mobilizarea partidelor a dus spre o prezenţă de 70-80 la sută – într-un ciclu electoral normal, este undeva la 50%. Gândiți-vă ce înseamnă, la 7-8 candidați, putem alege, să avem un primar cu 10-12%, după unele calcule chiar mai puţin. Ce reprezentativitate va putea avea acel ales local?”,  a declarat senatorul Bîgiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here