bosco2Liderul organizaţiei judeţene PSD Buzău, primarul Constantin Boşcodeală, susţine că preşedintele Traian Băsescu ar trebui să plece de bunăvoie după ce 7.400.000 de români i-au cerut, prin vot, acest lucru. ” Punctul meu de vedere este foarte clar, decizia Curţii Constituţionale trebuie respectată dar aceasta nu este în concordanţă cu voinţa românilor. 7.400.000 au votat împotrivă şi normal ar fi ca preşedintele Băsescu să demisioneze”  a declarat  primarul Constantin Boşcodeală. Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Buzău şi-a exprimat neîncrederea în ceea ce priveşte ideea unei coabitări cu Traian Băsescu în cazul în care acesta nu va demisiona. ” Nu cred că este posibilă coabitarea iar în această situaţie nu este greu de imaginat ce se va întâmpla” , a spus Boşcodeală.