alecu2Varianta unui număr mai mare de parlamentari decât cel actual a fost luată în discuție de mai multe ori până acum. Astăzi însă deputatul PD-L Valeriu Alecu a explicat cum ar fi posibil acest lucru. „Pe varianta maximală din punct de vedere al USL-ului,  ei ar putea să câştige toate colegiile cu 50 +1, atât la deputaţi cât şi la senatori. Asta înseamnă că s-ar ocupa, conform legii, câştigând cu 50 +1, 7 colegii de deputaţi, 3 de senatori. Dar conform aceleiaşi legi, PDL-ului dacă ar obţine scorul de la locale, i-ar reveni 1,8 deputaţi, prin rotunjire 2 deputaţi, şi 0,8 senatori, 1 senator. Iar PP-DD ului, conform aceluiaşi scor de la locale pe vot politic la consilieri judeţeni i-ar reveni 0,8 dintr-un mandat de deputat, ceea ce ar presupune prin rotunjire 1 deputat” Mai departe socotelile sunt destul de încurcate însă deputatul democrat-liberal precizează că : ” primii doi clasaţi ca număr de voturi ai PDL-ului vor ocupa colegiile, primul clasat al PP-DD ului va ocupa colegiul. Şi există riscul ca la Buzău, pe lângă cei 10 să mai apară încă 3 deputaţi, pe varianta maximală. Adică s-ar putea să avem colegiu unde avem doi deputaţi pe acelaşi colegiu” Politicianul spune că legea dă această posibilitate. dacă în schimb se merge pe varianta minimală mai spune Valeriu Alecu: ”  adică să ieşim pe 7+3 ar presupune ca USL-ul să nu închidă mai mult de 4 colegii cu 50+1. Conform votului obţinut ei au 60 la sută. La 7 parlamentari 60 la sută înseamnă 4,2, prin rotunjire 4 conform legii ar avea dreptul la patru mandate, dacă iau 4 colegii cu 50+1 rămân pe cele 4. Dacă iau 5, automat va apare un deputat în plus faţă de cei 7+3″ . Previziunile deputatului Alecu merg mai departe : ”  luând Muntenia, Oltenia, zona asta a Moldovei, aici sunt convins că USL-ul s-ar putea în anumite judeţe să depăşească pragul dat de procentul obţinut în alegeri prin închiderea unor colegii cu 50+1. Deci am avea un plus de parlamentari faţă de cei 471 care au fost în sesiunea trecută. Putem să ajungem la 500 şi ceva de parlamentari.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here