catalin-predoiu-a-prezentat-guvernul-din-umbra-al-pdl-cine-figureaza-pe-lista-18462886Candidatul PDL la presedintie, Cătălin Predoiu este de parere că, în cazul în care atacurile USL la adresa statului de drept vor continua, României i-ar putea fi suspendat dreptul de vot în Uniunea Europeană. ,,Văd trei pericole imediate. În primul rând, promovarea proiectului de lege privind amnistia și grațierea. Al doilea, eșecul în implementarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală. Îmi pare rău că trebuie să o spun, sistemul nu a fost pregătit de guvernul actual cum trebuie. Noi am trecut un plan prin guvern în 2012, era etapizat, scria acolo tot ce trebuie făcut pentru o bună implementare, adică procesul de recrutare, sumele alocate pentru susținerea bugetară a noilor angajări, momentele în care trebuia făcută rectificarea, adică iunie 2012 și septembrie 2012. Toate măsurile care ar fi permis punerea în aplicare a acestor coduri s-au făcut doar parțial. La ora asta lipsesc din sistem cam 150 de judecători și 350 de grefieri, plus personal de probațiune pentru buna implementare a codurilor. Mai sunt și în jur 40 de instanțe care trebuie comasate sau desființate, întrucât schema de personal nu le permite implementarea codurilor. Al treilea ar fi promovarea proiectului de Constituție în forma pe care au prezentat-o în vara anului trecut, cu un control al justiției efectuat de Parlament”, a spus prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here