CEZAR2UNPR şi UDMR, „au un comportament duplicitar şi neprietenos” şi încearcă „să tragă spuza, să obţină avantaje electorale” este de părere deputatul PDL Cezar Preda, care cere preşedintelui PDL Emil Boc să intervină.
   
„Nu este o surpriză pentru mine acest comportament duplicitar şi neprietenos al aliaţilor noştri de guvernare, UNPR şi UDMR. Pe discursul preşedintelui Băsescu, ei încearcă să tragă spuza, să obţină avantaje electorale asumându-şi nu numai deciziile care se iau în baza unei munci de echipă, ci şi chiar îndemnul preşedintelui de a realiza recuperarea salariilor până la 1 iunie. Aliaţii noştri cred că îşi pot permite să fie incorecţi”, a spus Cezar Preda.
   
Preda crede că UNPR şi PDMR îşi permit aceste lucruri pentru că „văd că nu au la masă un partid cu o conducere de fier capabilă să riposteze la orice şantaj de genul acesta”.
   
El a mai spus că UNPR şi UDMR declară şi dau avertismente privind Universitatea de la Târgu Mureş şi legi care trebuie trecute repede, „dar priorităţile PDL, care au ţinut ţara în stabilitate, sunt lăsate la urmă sau deloc”.
   
„Tot ce a fost greu e în capul PDL, tot ce e bine, e meritul lor (al UNPR şi UDMR – n.r.). Halal cumetrie!”, a apreciat Preda.
   
El a spus că îi cere preşedintelui PDL Emil Boc „să intervină hotărât” pentru că „nu este corectă o asemenea politică” în care UDMR şi UNPR îşi văd interesele electorale şi politice şi vor să le realizeze „pe spatele PDL”, invocând „ca o marotă identităţile fiecăruia dintre ei”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here