Deputatul Cezar Preda a susţinut examenul de redobândire a permisului de conducere, după ce acesta îi fusese suspendat, imediat după Paşti, de poliţiştii rutierişti din judeţul Bacău, pentru exces de viteză.

El spune că a învăţat vreo trei zile pentru examenul pe care l-a trecut cu 15 puncte din 15 posibile: „Mi-am dat examenul, nu am văzut picior de presă pe acolo, m-am dus, erau peste treizeci de inşi, am dat la Chimie, la şcoală. Am dat, am luat, aşa că aştept să-mi iau permisul, pe 12 iunie. Am făcut 15 puncte din 15. Am învăţat vreo trei zile, când am fost în Calabria, am mers cu trenul de la Roma la Mezzia Terme, patru ore cincizeci dus, patru ore şi cincizeci întors, am citit toate chestioanarele acelea, dar sunt şi mai uşoare cele de redobândire, căci sunt cincisprezece întrebări, nu este legislaţia completă, nu e parte de mecanică, sau cu alte chestiuni. Am înţeles că se dă în fiecare săptămână, dacă nu luam, mai dădeam, că erau oameni acolo care veniseră mai des, aşa. A fost plăcut”, a declarat Preda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here