Liderul PDL Cezar Preda îi cere premierului Victor Ponta să anuleze o OUG emisă în decembrie care obligă cadrele didactice din învăţământul preşcolar şi primar la absolvirea studiilor universitare de licenţă, el precizând că măsura umileşte şi aduce la disperare peste 40.000 de profesori.
Preda susţine că guvernarea USL umileşte şi aduce la disperare peste 40.000 de cadre didactice.
Acum văd cadrele didactice adevărata faţă a guvernarii USL: ce li s-a dat cu o mână, li se ia cu zece mâini. Cabinetul Ponta forţează zeci de mii de educatori şi învăţători să „opteze” doar între două variante, una mai rea decât cealaltă: fie să părăsească sistemul de educaţie, dupa ani de carieră didactică, fie să devină finanţatori ai facultaţilor private tutelate, în mare parte, de elita socialisto-penelistă. USL reînvie politica fabricilor de diplome, politică desfiinţată de guvernarea PDL care a pus accentul pe profesionalism şi pe competenţă în sistemul de educaţie. Definiţia guvernării USL în educaţie este şpaga, definiţia guvernării PDL a fost reforma şi competenţa„, susţine Cezar Preda.
El cere premierului Victor Ponta „anularea imediată a OUG emisă în decembrie 2012 care a dus la disperare aproximativ 40.000 de cadre didactice”.
Domnule Victor Ponta, lăsaţi în pace învăţătorii şi educatorii şi ocupaţi-vă de urgenţă de rezolvarea promisiunilor cu care i-aţi amagit în campania electorală! Doamna Ecaterina Andronescu, daca tot faceţi, verbal, apel la valorile şcolii româneşti, atunci respectaţi, cu adevărat, meritele şcolii care ne-a facut oameni precum şi profesionalismul celor care ne-au educat pe noi şi care îi educă şi pe copiii noştri„, afirmă liderul PDL.
În decembrie 2012 Guvernul a emis o OUG potrivit căreia „educatorii şi învăţătorii încadraţi în sistemul naţional de învăţământ au dreptul să îşi continue activitatea în funcţiile didactice din învăţământul preşcolar, respectiv învăţământul primar pe care le ocupă, cu condiţia absolvirii studiilor universitare de licenţă, în profilul postului, în cel mult 6 ani de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 92 aprobată în 18 decembrie 2012 prevede că „educatorii şi învăţătorii încadraţi în sistemul naţional de învăţământ au dreptul să îşi continue activitatea în funcţiile didactice din învăţământul preşcolar, respectiv învăţământul primar pe care le ocupau, cu condiţia absolvirii studiilor universitare de licenţă, în profilul postului, în cel mult 6 ani de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă„.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here