„Nu imi place cum vorbeste despre mine, dar s-ar si putea ca sa spuna foarte des, de-acum incolo, acest cuvant, „subsemnatul””, a declarat deputatul PDL Cezar Preda, ca reactie la o afirmatie a primarului Constantin Boscodeala, facuta la ultima conferinta de presa a PSD, conform careia „toate esecurile electorale ale lui Preda se datoreaza subsemnatului”.

          Presedintele organizatiei judetene a Partidului Social Democrat, primarul Constantin Boscodeala, si-a declarat dezaprobarea fata de gestul omologului sau democrat-liberal, deputatul Cezar Preda, de a face publice rezultatele sondajului Uniunii Social Liberale, care l-ar da drept favorit in cursa interna pentru presedintia Consiliului Judetean pe senatorul conservator Ion Vasile, acuzandu-l ca nu ar fi prima oara cand liderul pedelist i-ar face jocurile fostului lider judetean PSD. Mai mult, a sustinut Boscodeala, Cezar Preda si Ion Vasile s-ar fi intalnit, in anul 2008, pentru a pune la cale trasarea, favorabila lor, a colegiilor electorale.

          „Domnul primar Boscodeala si-a permis sa ma atace vineri, spunand ca, in 2008, m-am inteles cu Ion Vasile la trasarea colegiilor. Nu este adevarat, nu m-am intalnit cu Ion Vasile, in schimb m-am intalnit cu Bigiu, ca reprezentant al partidului aflat la putere. Colegiile au fost trasate corect, au asigurat o buna reprezentare a vointei cetatenilor, toata lumea a fost multumita, si, ca dovada, Buzaul este unul dintre cele sase judete care nu au avut nevoie de negocieri la guvern pe aceasta tema”.

          Solicitat sa detalieze afirmatia legata de „subsemnatul”, deputatul Cezar Preda a mai precizat: „Nu are nicio conotatie afirmatia mea, dar poate ca deja a folosit prea des acest cuvant, ca i-a intrat în reflex”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here