preda 27Președintele organizației județene a PDL, Cezar Preda, critică stilul în care PSD își atacă contracandidații. Acesta a calificat drept “mizerabil” felul în care reprezentanții PSD au ales să dea publicității foaia matricolă din timpul facultății pe care a frecventat-o senatorul PNL Cristi Bîgiu.

 „La U.S.L. Buzău am văzut că au ajuns la faza anonimelor. E mizerabil să ajungi să încerci să obţii ceva folosind aceleaşi metode pe care cei de la P.S.D. le folosesc de ani de zile. De când am intrat eu în politică, din anul 2000, nu au reuşit să oprească simpatia populară decât aruncând cu noroi în adversarii politici şi chiar în partenerii politici. Acesta-i stilul, şi stilul lor a venit de la Iliescu, rămas, aşa, cu marea aprofundare a caracterului lor. Mizerabili, aşa au fost întotdeauna în modul de a vorbi despre adversarii politici sau despre partenerul politic, atacând cu mizerii, cu tot felul”, a declarat Cezar Preda.

Mai mult decât atât, Preda atrage atenţia conducerii locale a PSD că ar trebui să se uite mai întâi în interiorul partidului şi după aceea în altă parte, pentru că, în opinia sa, apropiaţii lui Constantin Boşcodeală, ar avea aceeaşi problemă.

 „Nu ştiu când şi-a făcut Bîgiu facultăţile, dacă şi le-a făcut, dar dacă le iau conducerea Partidului Social Democrat şi-i văd cum şi-au făcut ei facultăţile, cei de pe lângă domnul Boşcodeală, cred că au o problemă mai mare de mizerie decât asta! Asta nu ca să-l apăr pe Bîgiu, că nu este prietenul meu, şi-mi doresc din tot sufletul să rămână candidatul U.S.L.-ului, ca să şi piardă”, a mai declara Cezar Preda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here