„Eu nu fac decât să iau act. Nu salut, nu laud pentru că orice apariţie a unui partid, fundaţii cu aceleaşi obiective ca ale mele înseamnă că eu nu sunt în stare să mi le realizez, iar spaţiul politic românesc cere un nou partid capabil să mă înlocuiască pe mine. Aşa că nu am ce să salut. Eu trebuie să-mi unesc forţele, să fiu serios, să-mi strâng rândurile. Obiectivele unui partid sunt mult mai luate în serios decât cele ale unei fundaţii pentru că fundaţiile nu au program de guvernare”, a declarat Cezar Preda, invitat fiind să comenteze la un post TV despre apariția „Mișcării Populare” anunțată de către consilierul prezidențial Cristian Diaconescu. Preda spune că PDL ar trebui să se ocupe să facă o opoziţie dură la USL, nu de apariţia unor noi mişcări de dreapta. „În loc să vorbesc acum de moţiuni îndreptate împotriva opoziţiei, eu trebuie să vorbesc de Mişcarea Populară pe care au făcut-o doi consilieri prezidenţiali. Să fie sănătoşi! Ce rost are să vin la emisiuni să spun altora că sunt frumoşi, sunt deştepţi şi că pot face lucrurile mai bine decât am făcut-o noi…”, a comentat Preda. Mai mult, Preda crede că nu partidul ar trebuie să încerce să-l facă pe Traian Băsescu să revină la sentimente mai bune faţă de democrat-liberali, ci să aştepte ca președintele să evalueze corect ce s-a întâmplat la Convenția Națională. „Un preşedinte de stat nu spune niciodată că cineva a fugit cu urnele până nu se informează. Din moment ce preşedintele, cu toate sistemele de informaţii pe care le are un preşedinte de ţară, a ieşit şi a spus acest lucru înseamnă că are o părere formată. Până când nu-şi găseşte domnia sa argumente să-şi schimbe părerea, ce să fac eu? Să ies în spaţiul public cum am văzut-o pe Elena Udrea să spun ‘A fost o mare greşeală că l-aţi îndepărtat pe preşedinte’ Păi cine l-a îndepărtat”, a spus Preda afirmând că şeful statului a fost dezinformat în legătură cu ce s-a întâmplat la Convenţie. Marca „Mişcarea Populară” a fost înregistrată la OSIM, în 2011, de către Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here