preda3Prim-vicepreşedintele PDL, Cezar Preda, a declarat că Antonescu „a avut o apariţie halucinantă şi incoerentă prin care a răspuns în primul rând şantajului lui Victor Ponta”, Ponta obţinând Ministerul de Externe în schimbul rămânerii lui Antonescu la Cotroceni. „Crin Antonescu, în ura sa sinceră faţă de Traian Băsescu şi faţă de statul de drept, a avut o apariţie halucinantă, incoerentă. El a răspuns aseară în primul rând şantajului lui Victor Ponta cu privire la durata şederii sale la Cotroceni. Victor Ponta, în schimbul rămânerii lui Antonescu încă două săptămâni la Cotroceni, i-a cerut şi a obţinut Ministerul de Externe”, a spus Cezar Preda. Deputatul Cezar Preda consideră că Ponta nu mai are absolut niciun motiv legal de a nu închide referendumul, iar „Antonescu este disperat în încercarea de a mai rămâne până pe 31 august la Cotroceni”. „Aceasta este explicaţia ieşirii sale nervoase, nu atât asupra lui Traian Băsescu şi asupra instituţiilor fundamentale ale statului, lucru pe care le ştiam, cât mai ales pentru atitudinea lui Victor Ponta, aceea de a închide referendumul şi criza, fără a-şi atinge obiectivul, care are ca efect plecarea sa din politică”, a mai spus Cezar Preda.