cezar_preda_15252400Ministrul Transporturilor, Ramona Manescu, ar trebui sa-si dea demisia dupa accidentul de avion din Muntii Apuseni, a declarat, la RFI, vicepresedintele PDL Cezar Preda, care afirma si ca Radu Stroe ar fi trebuit sa demisioneze de la Interne inca de luni seara. „Dacă e vorba de onoare şi despre normalitate, cum invoca fostul ministru aseară, aceste două lucruri nu se puteau întâmpla decât luni seară, când ministrul îşi dădea demisia de onoare, pentru a fi o ţară normală. Dacă şi-a dat demisia după patru zile la presiuni, la negocieri, la încercări de a ascunde sub preş, a intrat în purul stil românesc, acela de… lumea e veşnică şi nu pleacă decât acarii Păun din toate poveştile tragice ale românilor. Stroe nu a făcut excepţie şi şi-a dat valoarea ieri cu vârf şi îndesat”, consideră vicepreşedintele PDL. Cezar Preda cere de asemenea demisia ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu: „Eu cred că lucrurile nu se pot opri aici. Presiunea va fi mare, a societăţii şi nu a noastră, a politicienilor (…). Presiunea va fi mare şi va veni rândul şi ministrului Transporturilor, care nu s-a implicat absolut deloc. Şi bineînţeles, cu o mare-mare excepţie, aceea a primului-ministru, care încă nu realizează că miniştrii pe care domnia sa îi conduce nu sunt în stare să fie alături de români la greu”. Ministrul de Interne a demisionat joi, pe fondul scandalului legat de accidentul de avion din Munţii Apuseni. Radu Stroe şi-a anunţat demisia într-o foarte scurtă declaraţie de presă, fără să accepte întrebări din partea jurnaliştilor. Vicepremierul Gabriel Oprea va asigura interimatul la conducerea Ministerului de Interne. Premierul Victor Ponta consideră că Ramona Mănescu, în calitate de ministru al Transporturilor, nu are nicio responsabilitate în cazul accidentului aviatic şi nu ar trebui să demisioneze, el spunând că responsabilităţile din partea Guvernului au fost deja asumate. Întrebat de jurnalişti dacă Ramona Mănescu (PNL), în calitate de ministru al Transporturilor, nu are nicio responsabilitate în cazul accidentului aviatic şi nu ar trebui să demisioneze, Ponta a răspuns: „Nu !”. El a afirmat că responsabilităţile din partea Guvernului au fost asumate şi că presa are dreptul să ceară demisia cui doreşte.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here