Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat pentru Mediafax că demisia lui Vasile Cepoi din fruntea Ministerului Sănătăţii „înseamnă o altă demisie a unuia care nu avea ce căuta în Guvern”, arătând că Guvernul „e plin de oameni incompetenţi, incompatibili şi în conflict de interese”. „Guvernul e plin de oameni incompetenţi, incompatibili şi în conflict de interese, nu e unul curat acolo, în frunte cu Victor Ponta. Demisia lui Cepoi înseamnă o altă demisie a unuia care nu avea ce căuta în Guvern”, a precizat Cezar Preda.  Vasile Cepoi a demisionat din funcţia de ministru al Sănătăţii, Raed Arafat preluând prerogativele ministeriale. Cepoi a cerut premierului să fie eliberat din funcţie, iar premierul a acceptat.  Săptămâna trecută, Cepoi a fost acuzat de Agenţia Naţională de Integritate de conflict de interese, infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum şi infracţiuni asimilate celor de corupţie, în calitate de fost director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.  Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa indiciilor referitoare la posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese, a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum şi a celor asimilate infracţiunilor de corupţie de către Vasile Cepoi, în perioada în care a fost director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here