cezar_preda_15252400Liderul Partidului Democrat Liberal de la Buzău, Cezar Preda a anunţat astăzi că va face plângere penală pe numele primarului de Mărăcineni şi a prefectului pentru abuz în serviciu. Motivul care stă la baza plângerilor formulate de Cezar Preda este faptul că şase aleşi de pe listele PDL nu au fost înlocuiţi din Consiliul Local al comunei Mărăcineni după ce le-a fost retras sprijinul politic.  „Primarul şi prefectul nu doresc să pună pe ordinea de zi eliberarea din funcţie a consilierilor locali la Mărăcineni. Nu au absolut niciun motiv, în rest în toate consiliile locale, inclusiv în Consiliul Judeţean, toate aceste modificări au fost operate conform voinţei partidelor politice care i-au trimis în consilii, inclusiv la CJ va fi mâine o modificare pentru că dacă ţi s-a retras sprijinul politic, pleci”,a spus Cezar Preda.

O analiză serioasă va fi făcută şi la nivelul Consiliul Local din Odăile, unde, se pare, că aleşii care au candidat pe listele PDL la alegerile locale de anul trecut au deja alte „înclinaţii” politice. „La fel vom avea o discuţie foarte serioasă cu alţi consilieri, cu cei din Odăile unde primarul nu mai doreşte să vină să discute cu noi, are alte drumuri. Vom vedea ce vom face pentru că nu vom mai tolera astfel de comportamente, noi i-am susţinut să fie primari şi consilieri locali, noi decidem când le retragem sprijinul sau când îi susţinem”, a adăugat liderul PDL Buzău.

Reprezentanţii Instituţiei Prefectului spun că au făcut demersurile legale pentru ca decizia PDL să fie pusă în aplicare. „După ce am primit adresa din partea PDL noi am făcut o adresă pe data de 3 octombrie către Consiliul Local Mărăcineni care însă se află în termen pentru primirea răspunsului. Totodată prefectul şi primarul nu pot lua act de retragerea sprijinului politic al unui partid faţă de consilierii săi. În cazul în care Consiliul Local Mărăcineni nu ia act de retragerea sprijinului politic al celor şase consilieri, singura cale de schimbare a acestora din funcţie este acţionarea în instanţă cu obligaţia de a face”, ne-a declarat Sorin Gheorghe, purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului.

Conducerea PDL Buzău a luat decizia de a retrage sprijinul politic mai multor consilieri judeţeni şi locali din diferite consilii locale după ce aceştia nu s-au implicat în campania electorală.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here