Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat că „răspunsul privind comasare a alegerilor prezidenţiale cu cele europarlamentare în afara spiritului Constituţiei îl poate da numai preşedintele României şi nu altcineva”.
Poziţia mea e clară: Constituţia trebuie respectată! Preşedintele României le-a făcut o ofertă (celor de la USL, n.r.) de devansare a alegerilor prezidenţiale în anumite condiţii benefice pentru România, a fost refuzat. Răspunsul privind comasarea alegerilor în afara spiritului şi cuvântului Constituţiei îl poate da doar preşedintele României şi nu altcineva„, a precizat Cezar Preda.
Vicepreşedintele PNL Daniel Chiţoiu a declarat, marţi seară, că USL ia în considerare varianta în care alegerile prezidenţiale din 2014 să fie organizate concomitent cu cele europarlamentare, existând ideea la nivelul USL ca preşedintele să-şi preia mandatul mai târziu.
Premierul Victor Ponta a anunţat că a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre posibilitatea ca alegerile prezidenţiale să fie organizate în luna mai sau iunie 2014, simultan cu alegerile europarlamentare, dar că nu a primit încă un răspuns din partea acestuia.
Preşedintele Traian Băsescu „nu are o poziţie oficială” referitoare la propunerea avansată de premierul Victor Ponta privind devansarea alegerilor prezidenţiale din 2014 în mai-iunie şi cuplarea cu alegerile europarlamentare, a precizat purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea.
Preşedintele Traian Băsescu a participat, la începutul anului, la o şedinţă a CSM, declarând, cu acea ocazie, că nu a acceptat şi nu va accepta, pentru restul de mandat de „18-19 luni”, intervenţii politice în Justiţe.
„Aşa că nu o voi face acum pe ultimele luni de mandat, mai am 18-19 luni de mandat, până îmi termin al doilea mandat. Nu îmi voi compromite mandatul pe chestiuni din astea”, spunea preşedintele, vorbind despre acceptarea influenţelor politice în justiţie.
Actualul mandat al preşedintelui se termină în decembrie 2014.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here