cezarConsilierii locali municipali şi cei judeţeni sunt convocaţi mâine în şedinţă ordinară. Primii care se vor întâlni vor fi aleşii judeţeni care îşi vor da votul pentru 26 de proiecte care se află pe ordinea de zi. După ora prânzului în şedinţă se vor aduna consilierii municipali care vor dezbate şi proiectul în care Consiliul Local se constituie parte civilă în procesul care îl vizează pe primarul Constantin Boşcodeală. „Am fost informat de consilierii locali că mâine vor iniţia proiectul acela în care se constituie parte civilă CLM, nu cred că va trece, dar este obligaţia lor şi fac foarte bine. De consilierii judeţeni am fost informat că vor vota toate proiectele de pe ordinea de zi, acolo am văzut că este inclusiv acel Master plan de care ziceau că nu îl vreau eu, le-am spus că mă bucur pentru voi că v-aţi decis să votaţi tot cât mai repede„, a spus liderul PDL Buzău, Cezar Preda.

Mâine, la şedinţa CJ va fi înlocuit şi consilierul Grigore Nedelcu. Acestuia i s-a retras sprijinul politic din partea Partidului Democrat Liberal. Grigore Nedelcu va fi înlocuit de Emilia Babiuc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here